Octavian Goga

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Răşinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet, academician şi politician român de extremă-dreaptă, prim-ministrul României în perioada 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938.

Biografie

Primii ani

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Răşinari, de pe versantul nordic al Carpaţilor, în casa cu nr. 778 de pe Uliţa popilor, fiul preotului ortodox Iosif Goga şi al soţiei sale, Aurelia, învăţătoare (şi colaboratoare în tinereţe la ziarul Telegraful român şi la revista Familia). Între anii 1886-1890, Goga a urmat şcoala primară din satul natal, avându-l învăţător pe Moise Frăţilă, intelectual patriot, prototipul posibil din poezia Dascălul, aşa cum sora sa, Victoria, stinsă de timpuriu, a fost prototipul din Dăscăliţa.

În 1890, poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (azi Liceul „Gh. Lazăr“), ale cărui cursuri l-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Braşov. La absolvirea liceului, în 1900 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, continuându-şi apoi studiile la Berlin şi încheindu-le în 1904.

Debutul publicistic

În numărul din 12-24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarul Tribuna (Sibiu) i-a publicat prima poezie, Atunci şi acum, semnată Tavi. Ion Pop-Reteganul de la Revista ilustrată (Bistriţa) i-a scris la poşta redacţiei: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligenţă, că poţi deveni mare. Ziua bună de dimineaţă se arată. Nu cumva să neglijezi datorinţele de studinte”. După aceste încurajări, i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ[1]. Goga, elev la liceul unguresc din Sibiu, încă nu împlinise şaptesprezece ani.

Următoarele poezii pe care le-a publicat în revista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13, noiembrie) şi în ziarele Tribuna şi Luceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14 - 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot Octavian şi apoi Nic. Otavă. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, în Luceafărul, prima poezie (Sfârşit de septembrie), cu numele Octavian Goga.

La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista revista Luceafărul, publicaţie pentru cultura naţională şi unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga şi-a publicat majoritatea poeziilor. Înfiinţarea revistei s-a datorat studenţilor români care activau la Budapesta, în cadrul Societăţii „Petru Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, Octavian Goga, cel care, în 1933, va afirma că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească şi cu conştiinţa literară din acele vremi“. Majoritatea creaţiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905), au apărut în Luceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.

În 1904, a apărut în Luceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezie Oltul, şi în nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poezia Dăscăliţa, semnate Nic. Otavă, iar în 1905, poeziile: Plugarii, Lăutarul, Dascălul, Rugăciune şi Clăcaşii.

Aprecieri critice referitoare la debutul editorial

Octavian Goga a intrat în publicistica literară, cu menţiuni onorabile din partea lui Ilarie Chendi, Sextil Puşcariu, Nicolae Iorga, Ion Gorun, V. Goldiş, E. Lovinescu.

În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii, reeditat apoi de editura Minerva la Bucureşti, în 1907 şi la Sibiu, în 1910. După acest debut editorial, „adevărat eveniment literar“, poetul a intrat tot mai mult în conştiinţa opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că [2] volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc“, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea şi muzica limbei, bogăţia colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepţiilor, candoarea expresiilor şi fondul sănătos naţional, ce se concentrează în aceste poezii“. Poeziile din acest volum sunt socotite „creaţiuni geniale“ şi cei mai valoroşi critici „înţeleg rosturile sociale, naţionale şi estetice ale acestei apariţii în istoria liricii româneşti“.

După critica din Familia [3], Iosif Vulcan revine, cu ocazia publicării poeziei Aşa a fost să fie, cu aprecierea că Goga este „un talent original inspirat numai de sufletul poporului“, iar poezia, „ un eveniment literar“. Şi volumul Poezii a fost primit cu entuzism de critici şi scriitori.

Titu Maiorescu, de exemplu, şi-a revizuit într-o bună măsură teoria sa estetică din 1866 („Politica este un product al raţiunii; poezia este şi trebuie să fie un product al fanteziei - altfel nu are material: una, dar, exclude pe cealaltă“) În noţiunea de politică, mentorul Junimei includea şi patriotismul „ca element de acţiune politică“, recunoscând până la urmă că

„patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei lui Goga şi-l inspiră în modul cel mai firesc. Dovada stă în aducerea şi descrierea unor figuri obşinuite din viaţa poporului, care însă câştigă deodată - pe lângă valoarea şi menirea lor normală - o însemnătate, am putea zice o iluminare şi strălucire extraordinară, ce nu se poate explica decât din aprinderea luptei pentru apărarea patrimoniului naţional“.

Alte aprecieri de preţuire au formulat Sextil Puşcariu, I.L. Caragiale, G. Coşbuc, Al. Vlahuţă, E. Lovinescu, B. Delavrancea, George Panu. Considerat poet al neamului, pe ambii versanţibai Carpaţilor, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil.

Moartea

La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un infarct cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14,15, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. La Ciucea, prin faţa catafalcului, duminică, 8 mai, şi luni, 9 mai, a continuat pelerinajul miilor de oameni care l-au iubit şi i-au preţuit opera. Marţi, 10 mai, trenul mortuar cu rămăşiţele pământeşti ale ilustrului dispărut a pornit spre Bucureşti. Sicriul a fost aşezat, miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfăşurat funeraliile naţionale. Conform testamentului, nu s-au rostit cuvântări. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul lui Goga de la Ciucea, conform dorinţei acestuia 

Activitatea

Activitatea de gazetar

Începuturile ziaristice ale poetului au fost legate de revista Luceafărul, înfiinţată, din iniţiativa sa, la 1 iulie 1902, la Budapesta, alături de Al. Ciura şi Oct. Tăslăuanu din combinarea căreia s-a menţinut succesiv, ca redactor responsabil sau director, până în 1912. Apariţia revistei Luceafărul s-a confundat în bună măsură cu preocupările şi durerile unor tineri studenţi, animaţi de aceleaşi visuri:

„Revista noastră, ca organ al tinerimii, are menirea de a ne prezenta publicului mai de-aproape, de a stabili apoi o legătură mai strânsă între public şi tinerime.“ (O. Goga).

Aceşti tineri ardeleni de la Budapesta ştiau că au datoria să apere idealurile unei întregi colectivităţi.

„Cu un asemenea bagaj de idei, mărturiseşte Goga, s-a fondat revista Luceafărul de la Budapesta la 1902. Vreo patru ani cât am stat acolo şi un an la Berlin noi am mers înainte, afirmând ideea unităţii sufleteşti“.

Luceafărul a apărut la Budapesta, la 1 iulie 1902, din iniţiativa şi cu sprijinul material al lui A.P. Bănuţ, susţinut de un grup de studenţi români patrioţi. „Era de lipsă şi pentru Ardeal, afirma Goga, o revistă literară în ale cărei rânduri să se imprime caracterul local cu toate deosebirile lui de alte părţi ale neamului nostru“. Contribuţia lui Octavian Goga la ascensiunea Luceafărului a fost imensă: „Octavian Goga, scria Ion Chinezul, a mai scris şi la alte reviste, a întemeiat chiar unele; numele lui e legat de Luceafărul.“

Cu activitatea sa în cadrul Asociaţiei transilvănene pentru literatura română şi cultura poporului român-Astra, preocupările publicistice s-au intensificat cu trecerea timpului, dezvăluind încă o latură a talentului său literar. Sub conducerea sa a apărut, de la 1 ianuarie 1907, revista Ţara noastră, care a înlocuit temporar revista Transilvania. Goga, care a condus efectiv acest săptămânal, a apărut mai întâi cu titlul de redactor, apoi şi de proprietar - editor. În primul număr a publicat editorialul intitulat „Către cărturarii noştri”, în care a afirmat că îşi propune să redacteze

„o gazetă cuminte. O gazetă ridică punte între sufletele cărturarilor şi ale ţăranilor care o slovesc duminica pe genunchi. Toţi cărturarii, care simt în sufletul lor răsunetul datoriei ce cere împlinire, îşi vor spune cuvântul pe această hârtie, ale cărei foloase vor fi folosul aşezământului nostru cultural.“

Revista Ţara noastră a apărut săptămânal la Sibiu până la 5 decembrie 1909. A reapărut apoi la Cluj (1922 - 1931), având ca director pe Octavian Goga, şi apoi la Bucureşti (1932 - 1938). Numărul din 29 mai 1938 a fost închinat memoriei întemeietorului său, decedat la 7 mai.

Până la declanşarea primului război, Goga s-a impus ca ziarist strălucit prin articolele publicate în revista Ţara noastră, ziarul Epoca, Adevărul, revista Flacăra şi revista România, proza sa jurnalistică fiind comparabilă, stilistic şi tematic, cu a celei eminesciene. Articolele i s-au apropiat de valoarea operei unui prozator de vocaţie. Scrierile în proză (cuprinse în volumul Precursori) au fost fie discursuri ţinute în şedinţele Academiei, fie cuvântări aniversare sau pur şi simplu omagii aduse unor personalităţi ori prieteni ai scriitorului. Considerate piese antologice într-o posibilă istorie a portretului, T. Vianu l-a dedicat un semnificativ capitol în Arta prozatorilor români.

Goga şi-a axat publicistica pe problemle „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unităţilor tuturor românilor, idealul unirii într-un stat naţional, lupta împotriva asupririi austro-ungare). Prin revista Luceafărul a reuşit să-şi întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Şi revista Ţara Noastră, axată pe ideologia lui Goga, şi-a întărit legătura cu oamenii de la sate, fiindu-le sfătuitor, dar şi un factor capabil să le rezolve nevoile spirituale şi materiale.

Activitatea de dramaturg

Deşi puţin numeroasă, inegală şi aflată sub nivelul realizărilor din poezie, dramaturgia lui Goga, mai ales prin Domnul notar, (publicată la editura Institutului de Arte Grafice din Bucureşti), a fost un reper urmat mai târziu. Premiera piesei a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti, la 14 februarie 1914. Piesa analizează reflexul pe care îl au în relaţiile de familie şi în poziţia din obştea satului tranzacţiile şi concesiile făcute de anumiţi indivizi, ca rezultat al politicii de atragere a unor elemente româneşti în sistemul de deznaţionalizare şi de opresiune a românilor. Acţiunea se petrece< într-un sat ardelean (Lunca) de la începutul secolului, aflat sub dominaţie habsburgică. Revolta în timpul căreia a fost sancţionat renegatul Traian Văleanu, a restituit dramei individuale adevăratele dimensiuni sociale. Notarul, ca şi candidatul Blezu, erau uneltele dominaţiei străine. La alegeri, dorinţelor obştii li s-a opus coaliţia renegaţilor, bazându-se pe forţa coercitivă (jandarmii) şi pe elementele descalificate (Mitruţă), chiar pe infractori de drept comun (Hopârtean).

Prin Meşterul Manole, reprezentată în 1927 şi publicată în 1928, Goga a încercat să adapteze vechiului mit la drama psihologică, reabilitând artistic vechea intrigă a timpului conjugal prin dezvoltarea şi examinarea motivaţiilor erotice. Personajul principal era un artist, cinic, fermecător, călător înveterat, mare amator de experienţe erotice pasagere.

Goga a lăsat, sub formă de proiect, şi două piese într-un act (Sonata lunei şi Lupul), sceneta Fruntaşul, un articol dialogat din 1911 şi traducerea Tragedia omului de Madách Imre.

[modifică]Activitatea de traducător

Duşman al politicii reacţionare dusă de guvernele maghiare, Goga a fost, în acelaşi timp, un prieten adevărat al marilor scriitori ai literaturii maghiare clasice şi moderne. A studiat încă din anii de liceu de la Sibiu şi apoi ca student, la Universitatea din Budapesta, opera lui Petőfi şi Imre Madách, s-a bucurat de prietenia celor mai de seamă scriitori maghiari ai timpului şi a fost legat de Ady Endre. Madách l-a atras pe Goga din tinereţe, primele încercări de traducere din Tragedia omului datând din anii de şcoală. După câteva tablouri şi scene din Tragedie, publicate în Luceafărul în (1903) sau în Ţara noastră (1909), apariţia Tragediei omului în volum în traducerea lui Goga s-a produs în 1934, primită ca „o strălucită creaţie poetică având aceeaşi valoare ca şi originalul“. A doua ediţie românească (1940) a apărut revăzută de autor.

Tudor Vianu scria că Memento mori şi Tragedia omului sunt „poeme ale omenirii văzute prin speranţele, înfrângerile şi luptele popoarelor“. G. Călinescu a observat că traducerea lui Goga e făcută într-o românească ce se apropie de perfecţiunea şi frumuseţea limbii lui Eminescu: „E limba de şi chiar stilul lui Eminescu potrivit vremii noastre şi e tocmai interesant să se vadă un poet clasic care izbuteşte să fie plastic prin vorbe, pentru ureche, nu prin colorism“.

Activitatea politică

Activitatea literară a lui Octavian Goga a fost dublată de o susţinută activitate politică-socială. Goga a devenit, la începutul secolului al XX-lea, mesager al tuturor aspiraţiilor românilor transilvăneni.

În septembrie 1906, Goga a fost ales secretar literar al Asociaţiei transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), urmând ca, împreună cu Octavian C. Tăslăuanu, să politizeze activităţile celui mai important aşezământ cultural din Transilvania. A adoptat o poziţie critică faţă de exploatarea la care au fost supuşi ţăranii din România prin articole publicate în revista Ţara noastră, la adresa guvernanţilor. Ca o consecinţă a acestor atitudini curajoase, O. Goga a stat în iarna anului 1911 o lună în închisoare, la Seghedin, unde a fost vizitat de I.L. Caragiale, care a protestat în articolul „Situaţie penibilă” împotriva arestării. După doi ani, în 1911, Goga a fost din nou arestat la Seghedin.

După izbucnirea primului război mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând de acolo cu tenacitate lupta pentru eliberarea Transilvaniei şi pentru desăvârşirea unităţii statale. S-a lansat într-o amplă campanie publicistică în ziarele Adevărul şi Epoca, pentru lămurirea opiniei publice din România asupra situaţiei fraţilor de peste Carpaţi, supuşi la persecuţii. A semnat, alături de O.C. Tăslăuanu, O. Ghibu şi Sebastian Bornemissa, scrisoarea ziariştilor ardeleni refugiaţi în România (Epoca, 15 iunie 1915), cu scopul de a continua activitatea publicistică în vederea eliberării Transilvaniei.

La 14 decembrie 1914 s-a desfăşurat Congresul extraordinar al Ligii Culturale (preşedinte V. Lucaciu, vicepreşedinte: B. Delavrancea, secretar: N. Iorga). Goga era membru al comitetului, ca reprezentant al Transilvaniei.

La întrunirea organizată de Liga politică a tuturor românilor, la Bucureşti, în ziua de 15 februarie 1915 declara:

„Pentru jertfa de mâine am trecut graniţa, să venim în Ţara Românească. Noi ne-am pierdut ţara, noi ne-am pierdut patria, dar avem încă capetele noastre. Vi le dăm d-voastră, faceţi ce vreţi cu ele. Ele pot să cadă, Ardealul nu poate cădea“.

Din cauza activităţii sale politice în România, guvernul de la Budapesta i-a intentat lui Goga - ca cetăţean austro-ungar - un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie. S-a înrolat în armata română şi a luptat ca soldat, în Dobrogea. La încetarea ostilităţilor şi semnarea păcii de la Bucureşti, Goga a fost nevoit să părăsească România, îndreptându-se spre Franţa. În vara anului 1918 s-a constituit la Paris Consiliul naţional al unităţii române, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obţinerea unităţii statale româneşti. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors în România reîntregită.

«Duce» sau «Führer» român

Guvernul prezidat de Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938), demis după o cadenţă de 44 de zile, a fost creat de Partidul Naţional Creştin rezultat din fuziunea de la Iaşi, la 14 iulie 1935, a Ligii Apărării Naţional Creştine (A. C. Cuza) şi Partidului Naţional Agrar (Goga).

Ca o condiţie sine qua non de recunoaştere a noilor sale graniţe România s-a obligat solemn să acorde cetăţenia deplină şi egalitatea în drepturi tuturor minorităţilor dintre aceste graniţe, drept la care, la 9 decembrie 1919, guvernul român (prim-ministru fiind generalul Constantin Coandă) a semnat cu Puterile aliate şi asociate «Tratatul asupra minorităţilor». Prevederile acestui tratat au fost ulterior legiferate prin Constituţia din 29 martie 1923 şi legea din 25 februarie 1924, prin care dobândeau cetăţenia română, cu drepturi depline, toţi locuitorii foşti cetăţeni ai Imperiului Austro-Ungar sau ai Rusiei ţariste care aveau domiciliu administrativ în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 şi în Basarabia la 9 aprilie 1918.

Sub pretextul că între anii 1918 şi 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii austro-ungar şi rus, guvernul prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituţiei şi obligaţiile internaţionale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetăţeniei, prin care evreii cetăţeni români urmau să-şi redovedească cu acte dreptul la cetăţenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afişarea listelor pe comune şi oraşe. Ca urmare a acestui decret a fost revizuită situaţia a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) şi-au păstrat cetăţenia română, iar 225.222 (36,50%) şi-au pierdut-o. Cei peste 200 de mii de evrei, cu cetăţenia pierdută, au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Erau consideraţi străini fără paşaport şi supuşi regimului juridic ca atare.

Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii prin care statul român îşi abandona cetăţenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, înşelată, oprimată, lăsată la bunul plac al unor despoţi de periferici a început să se expatrieze. Un val de intelectuali şi industriaşi români de sorginte evreiască au părăsit România, economia şi cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte ca Mircea Eliade, Emil Cioran şi alţii au protestat vehement.

În interviul acordat în ianuarie 1938 ziarului britanic „Daily Herald”, regele Carol al II-lea si primul ministru Goga dădeau cifra de 250.000 şi respectiv 500.000 de evrei consideraţi „ilegali”. Dacă regele respingea ideea expulzării, negându-le, în schimb, orice fel de drepturi, Goga vorbea de 500.000 de aşa-zişi „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetăţeni români”. Octavian Goga propunea deportarea în Madagascar (concept cunoscut sub denumirea „Planul Madagascar”[8]) a celor 500.000 de evrei, în timp ce Istrate Micescu, ministrul de externe din guvernul Goga-Cuza declara: „Este urgent să ne măturam curtea, căci este inutil să toleram la noi toate aceste gunoaie” .

Fostul minoritar român eliberat de sub asuprirea habsburgică, Octavian Goga-politicianul, propulsat la conducerea populaţiei majoritare, şi-a surclasat învăţătorii în împilarea populaţiilor minoritare şi s-a dovedit a fi un extremist de dreapta, xenofob, cu vederi fasciste şi antisemite nete. Istoricul Florin Constantiniu scrie în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român” că marele poet Goga se înmlăştina, întrucât „se credea şi se voia un «duce» sau «führer» român”.

Goga şi Masoneria

Paşoptiştii, bonjuriştii şi alţi români studiaţi în străinătate au importat moda masoneriei, la care a optat - cu un entuziasm şi o fidelitate inegale - fruntea intelectualităţii româneşti. Deşi învestit ca mason, Goga nu a înţeles idealurile confreriei: „...aprilie 1929: Octavian Goga militează pentru fondarea Blocului creştin francmasonic. D. Octavian Goga, care, deşi este mason, habar n'are de rostul francmasoneriei, căci şi-a permis să vorbească în lojă despre creştinism – greşeală ce masonii nu îi vor ierta niciodată. D. Goga a mers aşa de departe cu naivitatea sa, încât a propus ca Loja Naţională să se numească Loja Creştin-Naţională.” (V. Trifu, 1932).

Alegerea la Academia Română

Prin acordarea la 21 martie 1906 a premiului „Năsturel Herescu” pentru volumul de debut, creaţia poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. Raportul[12] către plenul Academiei Române, pentru premierea volumului Poezii a fost prezentat în februarie 1906 de Titu Maiorescu.

În 1920, Goga a fost ales membru al Academiei discursul de recepţie fiind intitulat Coşbuc. În 1924, poetul a primit Premiul Naţional de poezie, iar Mihail Sadoveanu pentru proză.

[modifică]Opera poetică

Poezii (1905)

Rugăciune

Plugarii

Noi

Oltul

Octavian Goga - Oltul
Asculta mai multe audio Muzica »

Casa noastră

Apostolul

Dascălul

Dăscăliţa

Bătrâni

Reîntors

Departe

În codru

Dimineaţa

Pe înserate

De la noi

Cântăreţilor de la oraş

Sara

Lăutarul

La groapa lui Laie

Pribeag

Pace

Ruga mamei

Toamna

Copiilor

Părăsit

Despărţire

Învins

Solus ero

Noapte

Clăcaşii

Aşteptare

Dorinţa

Ne cheamă pământul (1909)

Fecunditas

Cântecele mele

Cosaşul

De demult

Colindă

Un om

Graiul pâinii

Cain

În munţi

Cantorul cimpoi

Străinul

Scrisoare

Lăcaş străbun

Asfinţit

Carmen

O rază

Sufletul

Răsună toaca

Cântece

Sonet

E sărbătoare

Poezie

Din umbra zidurilor (1913)

Revedere

Oaspe vechi

Agonie

Paris (I)

Ziua (II)

Notre dame (III)

Felinarul (IV)

În muzeu

Cinquecento

Mama

Măsuţa mea

La mal

Aeternitas

De profundis

Lacul

Eu stau la mal...

Scrisoarea ta...

Gândeşte-te...

Scirocco

Poet

Doina

Voi veniţi cu mine...

Inima

Strămoşii...

Carmen laboris

Scrisoare

Moş Crăciun

Eu ştiu un basm

Trage-ţi oblonul...

Un trandafir se stinge

Taina

Toamnă nouă

Mă-ntorc din nou

Amurg

O lacrimă

Moştenire

O clipă

Cântece fără ţară (1916)

Fără ţară

Aşteptare

Pajurei cu două capete

Sângele

În pacea mută

Portretul

Apostolul

În mormânt la Argeş

Pribeag străin

Lupul

Bobotează

Trecea convoiul mortuar

Poveste

Sufletul

[modifică]Din larg (1939) - poeme postume

Din larg

Profetul

Ceahlăul

O ramură întârziată

Trecutul

Apus

Mare aeterna

În mine câtodată

Cronologie

1 aprilie 1881 - Se naşte Octavian Goga, în Răşinari, judeţul Sibiu.

1892 - Este înscris la Liceul unguresc din Sibiu.

1897 - Debutează în Tribuna din Sibiu cu poezia Atunci şi acum.

1899 - Se mută la Liceul românesc din Braşov.

1900 - Îşi trece bacalaureatul la Braşov şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta.

1904 - Moare sora sa, Victoria.

1905 - Apare Poezii, primul volum de versuri, la Budapesta.

24 decembrie - Moare tatăl poetului, Iosif Goga.

1907 - Apare la Sibiu, apoi la Cluj, revista lui Goga, Ţara noastră.

1909 - Apare Ne cheamă pământul, al doilea volum de versuri, editura Minerva, Bucureşti.

1911 - Apare la Arad culegerea de articole Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi.

1913 - Apare Din umbra zidurilor , al treilea volum de versuri, editura Minerva, Bucureşti.

1914 - Apare în volum piesa Domnul notar. Dramă în trei acte din viaţa Ardealului şi se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti.

1915 - Apare la Bucureşti culegerea de articole Strigăte în pustiu.

1916 - Apare volumul de versuri Cântece fără ţară, editura C. Sfetea, Bucureşti, cu un cuvânt înainte al autorului. În acelaşi an ia parte la primul război mondial şi scrie ciclul de versuri Război.

1918, 1 decembrie - Realizarea unităţii de stat. Poetul face parte din diferitele guverne care s-au succedat la cârma ţării. A fost ministru al Instrucţiunii şi Cultelor, ministru al Cultelor şi Artelor, ministru de stat, ministru de interne şi prim-ministru.

1919 - Văduva poetului maghiar Ady Endre îi oferă, printr-o scrisoare, spre vânzare proprietatea de la Ciucea. Prima călătorie la Ciucea cu Alexandru Hodoş şi alţi prieteni, apoi, toamna, a doua vizită la Ciucea, cu Veturia Goga.

1919 - 1923 - Refacerea castelului de la Ciucea.

1920, 30 mai - Este ales membru al Academiei Române. Discursul de recepţie (1923) este dedicat lui George Coşbuc.

1924 - Apare volumul Poezii, la editura Cultura Naţională, Bucureşti. Primeşte Premiul Naţional pentru poezie.

1927 - Apare la Bucureşti culegerea de articole Mustul care fierbe.

1928 - Apare piesa Meşterul Manole.

1930 - Apare la Bucureşti culegerea de articole Precursori.

1931 - Sărbătorirea a 50 de ani de la naştere. Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj îi acordă titlul de doctor honoris causa. Pe diplomă, la locul rezervat pentru indicarea profesiunii, s-au înscris cuvintele: Priceps Poetarum Pro Unitate Totius Daco-Romanicae Nationis Eluctatius.

1934 - Prima ediţie a poemului Tragedia omului de la Madách, tradus de Goga.

la 14 iulie 1935 se formează la Iaşi Partidul Naţional Creştin rezultat din fuziunea Ligii Apărării Naţional Creştine (A.C.Cuza) şi Partidului Naţional Agrar (Goga).

28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938: Prim-ministrul Goga conduce guvernul Goga-Cuza. A fost demis după 44 de zile.

7 mai 1938 - Moare Octavian Goga la Ciucea. Este transportat la Bucureşti şi depus la Ateneu, apoi este înmormântat la Cimitirul Bellu.

1939 - Corpul poetului este reînhumat la Ciucea.