Ion Creanga

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi) este unul dintre clasicii literaturii române alături de : Mihai Eminescu, I. Slavici şi I.L.Caragiale. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice Amintiri din copilărie.
Biografie

Data naşterii sale este incertă. Creangă însuşi afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837 . O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti, publicată de Gh. Ungureanu.

Părinţii săi sunt Ştefan a lui Petrea Ciubotariul şi Smaranda, iar el a mai avut încă şapte fraţi: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit de copii. A murit în 1893, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.

Copilăria lui Creangă este bine cunoscută datorită Amintirilor din copilărie.

În 1847 începe şcoala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de ţăran din Humuleşti, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde urmează şcoala de acolo. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion.[5] Acolo, el îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, el este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici, el apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum el însuşi sugerează în lucrarea autobiografică:
Colaboraţi la Wikicitat „Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”

Din 1855 până în 1859, Creangă urmează cursurile seminarului, iar apoi, luând atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi, cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).


La 19 decembrie 1860 soţia sa naşte un băiat, Constantin.

În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult, şi l-a pus învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.

În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca).

În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie[18] şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.



ion creanga-ivan turbinca
Asculta mai multe audio Diverse »

Anii de maturitate şi sfârşitul vieţii

Împrietenindu-se cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile societăţii literare "Junimea" conduse de Titu Maiorescu şi a publicat în "Convorbiri literare" diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile.

Ion Creangă este unul din marii clasici ai literaturii române care s-au afirmat la Junimea, in a doua jumătate a secolului al XIX-lea. E un scriitor realist care a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat până astăzi.

Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă, care îi urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un substanţial fond sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În acest sens, George Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă poporul român, însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune. În Creangă trăiesc credinţele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului. Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc.

Plecând de la folclor, Creangă a reuşit să ridice proza românească pe culmi nebănuite. Valorificând limba omului simplu, el o ridica la un nivel artistic neegalat, dovedindu-se un artist profund original. Îndemnul de a scrie i-a venit din partea bunului său prieten Mihai Eminescu.

În toamna anului 1875 Creangă citeşte la Junimea povestirea Soacra cu trei nurori, care apare in revista Convorbiri literare, din octombrie: Ce fericită achiziţie pentru societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă - exclama Iacob Negruzzi – redactorul revistei.

Fiind “tobă de anecdote”, el avea totdeauna pregătite câte o “corosivă” pentru junimiştii care se amuzau copios, hazul lor făcând să se cutremure pereţii. Râsul lui înveselea toată societatea, când aducea câte o poveste sau nuvelă, sau câte un capitol din Amintirile lui…

Cu câta plăcere şi haz ascultam sănătoasele produceri ale acestui talent primitiv notează entuziasmat I. Negruzzi, recunoscând în Ion Creangă un geniu naiv care a exercitat o mare putere de atracţie asupra spiritelor complicate ale scriitorilor vremii.
Mormântul lui Ion Creangă de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Plecarea amicului său Mihai Eminescu la Bucureşti, la revista Timpul, unde devine redactor, boala care i se accentuează, îi adumbresc ultima perioadă a vieţii. Este văzut, însă rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu şi colaborează sporadic la Contemporanul. În 1887 renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea. La câteva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Mihai Eminescu, în 1889, în noaptea de Anul Nou, Creangă se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Poeta Veronica Micle a murit în acelaşi an cu cei doi.

Ultimele zile le-a petrecut în bojdeuca din mahalaua Ţicău a Iaşilor, unde un atac teribil de epilepsie i-a curmat firul vieţii.

De la Creangă ne-au rămas puţine scrieri, publicate postum în două volume de către fiul său.

Nepotul lui Creangă , clăditorul Bucureştiului

Andrei Bogdan este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. In Capitala a proiectat peste 70 de imobile.Imobilul ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele lui Horia Creanga (1892-1943), unul dintre cei doi nepoti arhitecti ai celebrului scriitor.

In total, Horia Creanga a lasat in urma sa peste 70 de cladiri. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.





Basmele

În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuşi crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcţii şi gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagosloveşte turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan şi fără voia lui să nu poată ieşi.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă şi cu subiecte mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor şi avocaţilor, pe care îi numeşte: "ciorogari, porecliţi şi apărători". În două din ele aflăm o persoană istorică foarte interesantă. Ion Roată, unul dintre deputaţii ţărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată şi Unirea" este o glumă cu multă fineţe satirică la adresa stratului conducător al ţării, care nu voieşte a recunoaşte drepturile ţărănimii.

Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din Moldova, mai mulţi boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputaţii ţărani ca să le explice programa şi în special chestiunea „Unirii”. Toţi ţăranii păreau convinşi de argumentele boierilor afară de Moş Ion Roată.

În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalţi ţărani. "Acum ai înţeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înţeles aşa, că până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.



HARAP ALB-ION CREANGA
Asculta mai multe audio Diverse »

Prima parte a operei lui Creangă o formează precum văzurăm, mai mult reproducerea producţiunilor poporane. Ne-am înşela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la ţară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane şi apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele şi poveştile lui, deşi înfăţişează în mod admirabil spiritul poporului de la ţară, pun însă în evidenţă însuşirile lui literare proprii.

O altă faţă, mai puţin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveştilor licenţioase: Povestea poveştilor.

Amintiri din copilărie

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputaţia de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meşteşugită a frazei, în care se vede totuşi tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai intime detalii ale vieţii lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Opera

Poveşti

* Capra cu trei iezi (1875)
* Dănilă Prepeleac (1876)
* Fata babei şi fata moşneagului (1877)
* Făt Frumos, fiul iepei (1877)
* Povestea lui Harap-Alb (1877)
* Ivan Turbincă (1878)
* Povestea lui Ionică cel prost (1877)
* Povestea lui Stan-Păţitul (1877)



STAN PATITUL-ION CREANGA
Asculta mai multe audio Diverse »
* Povestea porcului (1876)
* Povestea poveştilor (1877-1878)
* Povestea unui om leneş (1878)
* Punguţa cu doi bani (1875)
* Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

* Acul şi barosul (1874)
* Cinci pâini"' (1883)
* Inul şi cămeşa (1874)
* Ion Roată şi Cuza-Vodă (1882)
* Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
* Păcală (1880)
* Prostia omenească (1874)
* Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele

* Moş Nichifor Coţcariul (1877)
* Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice

* Amintiri din copilărie (1879)

Aprecieri critice

Basmul ţine de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor animale recunoscătoare. [19]

Mihai Eminescu - poetul national

A fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic din literatura romana, supranumit si "luceafarul poeziei romanesti".

Criticilor mei-Mihai Eminescu
Asculta mai multe audio Divertisment »

1. Primii ani

1850-01-15   Se naste, la Botosani, Mihai, al saptelea copil al caminarului Gheorghe Eminovici (1812-1884) si al Ralucai, nascuta Iurascu (1816-1876)

1858   Mihai Eminescu se inscrie in clasa a treia primara la National Hauptschule in Cernauti, dupa ce facuse primele clase acasa, in satul Ipotesti.

1859 - 1860   Termina clasa a IV primara, clasificat al 5-lea dintre 82 de elevi

2. Anii de formare

1860   Toamna se inscrie in clasa I la K. K. Ober Gymnasium din Cernauti.

1861 - 1862   Urmeaza clasa a II-a de gimnaziu pe care o repeta in 1862-1863, intrerupand-o in aprilie 1863, cand se intoarce la Ipotesti.

1864   I se refuza o cerere de bursa la gimnaziul din Cernauti la 21 martie

1865-03-15   Demisioneaza din postul de copist pe care-l ocupa la Comitetul permanent al judetului Botosani. Insoteste trupa teatrala Fanny Tardini-Vladicescu - toamna revenind la Cernauti si instalandu-se in casa lui Aron Pumnul ca bibliotecar.

3. Debutul

1866-01-12   Debut cu poezia "La mormantul lui Aron Pumnul" intr-o brosura votitiva "Lacramioarele invataceilor gimnagiasti". La 25 februarie publica in Familia din Pesta, cu numele schimbat de Iosif Vulcan in Mihai Eminescu , poezia "De-as avea". Pe vara se afla ca privatist la Blaj.

4. Sufleur si copiist

1867   Actor si sufleor in trupa lui Iorgu Caragiale din Bucuresti

1868   Din mai pana in toamna colinda cu trupa lui Matei Pascaly prin Transilvania si Banat. Incepe sa lucreze la romanul Geniu pustiu. Din toamna sufleor la Teatru National

1869   Duminica 16 martie asista cu Ionita Badescu si V. Dumitrescu-Paun la reprezentarea piesei "Dama cu camelii" de Al. Dumas-fiul. La 1 aprilie intra in societatea folcroristica "Orientul" a lui Gr. H. Grandea. Colinda cu trupa lui Mihai Pascaly Moldova si Bucovina. Retinut de tatal sau la Botosani, este trimis toamna la Universitatea din Viena unde se inscrie ca student la filosofie, devenind si membru al societatii studentesti "Romania". La Bucuresti il cunoscuse pe I. L. Caragiale si tot aici il cunoaste pe Ioan Slavici.

5. Student la Viena ÅŸi Berlin

1870   Debut publicistic la "Albina" si articole de politica nationala la "Federatiunea" de Pesta. La 15 aprilie publica prima poezie, Venere si Madona, in Convorbiri literare. In noiembrie ii apare in aceeasi revista "Fat-Fromos din lacrima" . Ia parte la lucrarile pentru serbarea de la Putna, iar dupa aceea merge la Ipotesti.

1871   Urmeaza in continuare la Viena, ca student auditor, cursuri de filosofie, drept, economie politica si filologie romanica. In august e la Ipotesti, apoi la Cernauti si la Putna, la serbari, cu Slavici, Th. Stefaneli, Pamfil Dan si altii. Asculta cuvantarea lui A. D. Xenopol despre rapirea Bucovinei.

1872   Continua studiile la Viena. La 1 septembrie citeste la Junimea in Iasi nuvela Sarmanul Dionis care se publica in Convorbiri literare. In noiembrie e la Berlin, iar in decembrie se inscrie la Universitate ca student regulat, ceea ce inseamna ca intre timp capatase un cetificat de absolventa a studiilor liceale. Are profesori vestiti pe Duhring, Zeller, Helmholtz, Du Bois-Raymond, Lepsius,Droysen, Althaus, Bonitz.

1873   Urmeaza in continuare cursuri de filosofie, istorie si economie politica la Universitatea din Berlin

1874   Secretar al reprezentantului diplomatic N. Kretulescu cu treizeci de taleri pe luna, e si student. Studiaza filosofia lui Kant din care incepe sa traduca. Voia sa obtina o licenta, Maiorescu propunandu-i un doctorat in strainatate. Medita la un roman "Aur, marire si amor"; in care vroia sa integreze fragmente mai vechi sau la care lucra. Netrecandu-si nici un examen, vine toamna la Iasi si la 1 septembrie Maiorescu il numeste director al Bibliotecii Centrale Universitare. Prin intermediul lui Miron Pompiliu, secretarul Universitatii, cunoaste pe Veronica Micle, sotia lui Stefan Micle, rectorul universitatii.

6. Reintoarcerea in tara

1875   Suplineste pe A. D. Xenopol si Samson Bodnarescu la Institutul Academic. Destituit la 1 iulie din postul de bibliotecar in urma unor intrigi, e numit revizor scolar pe judetele Iasi si Vaslui. Cunoscand acum pe Ion Creanga, scriu amandoi cate un basm cu erou central asemanator, al lui Eminescu numit Calin (extras din cal); al lui Creanga Fat-frumos fiul iepei. Amandoua in proza, basmele raman nepublicate.

1876   La inceputul verii, guvernul liberal destituie pe Eminescu din postul de revizor scolar. Este primit redactor al partii neoficiale si corector al "Curierului de Iasi" unde publica nuvela "La aniversare" si "Cezara". Vrea sa convinga pe Veronica Micle, mama a doua fete, sa fuga cu el in lume. Veronica pleaca in vacanta, si Eminescu, intors la 15 august 1876 de la inmormantarea mamei sale, o acuza de usuratate. Scrie elegia "Pierduta pentru mine zambind prin lume treci".

1877   Silit sa scrie lucrari in care nu credea, la inceputul toamnei demisioneaza de la "Curierul de Iasi". La 27 octombrie este numit redactor al ziarului "Timpul" din Bucuresti si, lasand o scrisoare violenta Veronicai, paraseste Iasul.

1878   Intensa activitate jurnalistica la Timpul. Vara invitat la mosia lui Nicu Mandrea din Floresti-Dolj. In noiembrie participa la a XVI-a aniversare a Junimii la Iasi cu Maiorescu si Caragiale. Revede pe Veronica care-i face o dovada de netagaduit a dragostei sale. Publica in Convorbiri literare, dupa pauza din 1877, Povestea codrului, Povestea teiului (varianta a traducerii din Em. Geibel Fat Frumos din tei, dupa Romanze vom Elfenbrunen), Singuratate, Departe sunt de tine. Scrie acum "Moartea lui Ioan Vestimie, ultimul episod din romanul Aur, marire si amor.

1879    6 august, ii scrie Veronicai mangaind-o pentru moartea sotului. Publica in Convorbiri literare : Atat de frageda, scrisa pentru Veronica, dar pe care o comunica si Mitei Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, Sonete, Freamat de codru, Revedere, Despartire. Veronica il viziteaza la Bucuresti.

1880   Devine redactor sef la Timpul. Tradat de Veronica cu Caragiale, se impaca dupa o scurta cearta.

1881   Publica intre 1 februarie si 1 septembrie cele patru Scrisori in Convorbiri, retinand pe a cincea, Dalila.

1882   Sfarseste ultima forma a marelui poem Luceafarul, inceput in 1880. "Nu voi iubi niciodata o alta femeie", scrie Veronicai la 28 februarie. Veronica il viziteaza in mai. Absorbit de munca la ziar.

 Boala

1883   In aprilie almanahul "Romania juna" din Viena ii tipareste Luceafarul. In "Familia", apar poeziile oferite de Eminescu insusi lui Iosif Vulcan : S-a dus amorul... Cand amintirile.. Adio. Ce e amorul ?, Pe langa plopii fara sot.. , Si daca.. In iunie participa la serbarile dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare la Iasi si citestela Junimea "Doina". La Bucuresti , in vremea caldurilor insuportabile ale verii, are primul soc nervos. Intre 28 iunie si 15 august este internat in sanatoriul doctorului Sutu. La 20 octombrie, Chibici Ravneanu il conduce la sanatoriul Ober-Dobling de langa Viena. Spre sfarsitul anului, Maiorescu publica la Socec prima editie de poezii a lui Eminescu.

1884   Vizitat de Maiorescu la Ober-Dobling. Temporar insanatosit, revine in tara insotit de Chibici prin Italia (Venetia, Florenta).

1885   Petrece vara la Liman, langa Odesa. Toamna i se incredinteaza postul de subbibliotecar la Biblioteca Universitatii din Iasi. Apare a doua editie a volumului de Poezii.

1886   Merge la Bucuresti. Vara la baile Repedea langa Iasi. In noiembrie din nou internat, la ospiciul de la Manastirea Neamt.

1887   Paraseste ospiciul si se duce la Botosani, la sora sa Harieta. Orasul ii voteaza un ajutor de 120 lei lunar. Pleaca la baile din Halle. Parlamentul ii voteaza o pensie de 250 lei lunar.

1888   Veronica Micle il viziteaza la Botosani, si-l ia cu ea la Bucuresti. Primeste directia revistei unor tineri " Fantana Blanduziei". La Socec apare a treia editie a volumului de Poezii.

1889   Recazut in noaptea mintii in februarie, e internat din nou in sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor. Moare la 15 iunie, ora 3 dimineata, in urma unei sincope, si este inmormantat sambata 17 iunie la cimitirul Belu....

Nichita Stanescu - iubirea profei de romana :D

Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

Poetul, în propriile sale cuvinte

„Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală.” 

„Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă.”

„Schimbă-te în cuvinte, precum îţi zic.”

„Este foarte greu să translezi în noţiune ceea ce nu are caracter noţional. Poezia nu are caracter noţional, deşi foloseşte noţiunea ca şi cărămidă în construcţie. Sensul ei final este un sens emoţional, metaforic şi vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână şi foarte păgubitor.”

"In fuga" - Nichita Stanescu
Asculta mai multe audio Evenimente »

Familia

Părinţii şi bunicii

Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii şi admiratorii poemelor sale

— „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul —

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, — „Ochiul ca o frunză de leuştean, a tatălui meu ... ” — s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine ţărani prahoveni veniţi la oraş, în Ploieşti, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foştii ţărani prahoveni au devenit meşteşugari şi comercianţi ploieşteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea şi comercializarea unor ţesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, — „Mama mea, care m-a născut ... ” —, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul şi generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, şi decanul facultăţii de ştiinţe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse.

Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulenţă ce urma a fi provocată de bolşevici în Rusia, se refugiază discret şi rapid împreună cu familia sa, formată din soţie şi două fete, în România, iniţial în Constanţa şi ulterior la Ploieşti, unde se stabilesc.

Aici, în oraşul petroliştilor dar şi al geniului român al „răsului-plânsului”, Ion Luca Caragiale, viitorii părinţi ai lui Nichita se vor întâlni şi căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus şi al comerciantului român, Nichita (şi) Hristea Stănescu. Nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător.

Educaţie

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel”, devenit „Mihai Viteazul” din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 - 1957 să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

Iubirile lui Nichita

În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă .

Activitatea literară

1955 - Nichita şi-a adunat poeziile sale „băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, „fără mamă, fără tată”, într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doinea Ciurea

1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară” cu trei poezii.

1957-1958 - Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).

1960 - La sfârşitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.

1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.

1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaşte pe poeta Gabriela Melinescu, şi în tensiunea relaţiei lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.

1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.

1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor aparea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.

1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roşu vertical, antologia Alfa şi volumul de poezii Oul şi sfera.

1969 - Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare şi volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

1970-1973 - Devine redactor-şef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.

1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic şi a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susţine o rubrică lunară în revista „Argeş”.

1971 - Apar în Iugoslavia două cărţi traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediţie bilingvă de poezii inedite şi Nereci (Necuvintele).

1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni şi Măreţia frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.

1974 - În martie, de ziua lui, are o revelaţie a morţii sub forma unui îngrozitor tunel oranj.

1975 - Obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder). Tipăreşte cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în populara colecţie Biblioteca pentru toţi. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică.

1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.

1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române

1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.

Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiţi, traducător Ognean Stamboliev.

1980 - Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel pentru literatură, alături de Elytis, Frisch, Senghor şi Borges. Premiul este acordat poetului grec Odysseas Elytis. Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crişan in colaborare cu Augustin Frăţilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord.

1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni.

1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri şi semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecţie din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariţie editorială.

În iulie se căsătoreşte cu ultima sa soţie, Todoriţa Tărâţă (Dora). Călătoreşte prin Macedonia şi Iugoslavia, înainte să-şi fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de şase luni.

1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu şi Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu.

1983 - Ascunde faţă de toţi semnele maladiei sale, afişându-se optimist, iar medicii se declară uimiţi de rezistenţa şi vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională.

Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această ţară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.

Pe 12 decembrie, pe la miezul nopţii, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus cu salvarea la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte sunt: „Respir, doctore, respir”.

1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (iniţial Nichita Stănescu şi Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).

1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediţie alcătuită, îngrijită şi prefaţată de Doina Ciurea, Bucureşti, Editura Românul, 1992.

2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov, apare O viziune a sentimentelor, traducător Ognean Stamboliev.

Opera lui Nichita Stănescu

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu

Secolul 16 - Secolul 17

Secolul 18 -Secolul 19

Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism

Romantism - Realism

Simbolism - Naturalism

Modernism - Tradiţionalism

Semănătorism- Avangardism

Suprarealism - Proletcultism

Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română

Scriitori după genuri abordate

Romancieri - Dramaturgi

Poeţi - Eseişti

Nuvelişti - Proză scurtă

Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

Critici despre Nichita Stănescu

Alexandru Condeescu

„ Între ctitorii unei culturi sînt descoperitori, inventatori şi exploratori. Nichita Stănescu este un inventator, tip artistic la fel de rar ca întemeietorul. Experimentînd asupra lui însuşi, el creează un cu totul alt spaţiu al sentimentelor decît cel îndeobşte cunoscut, spaţiu al aventurii poetice unde limba se naşte din nou recreîndu-şi la rîndu-i vorbitorii. ”

1985 - Alexandru Condeescu, Antologia Ordinea cuvintelor, versuri (1957-1983), Cuvânt înainte

Ştefan Augustin Doinaş

„ Nichita Stănescu se mişca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea ştia ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aş zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situaţiilor, pentru a căror substanţă tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârşită faţă de sine însuşi: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exerciţiu al spiritului.

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

”

Eugen Simion

„ Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut ... ”

2002 - Eugen Simion, Antologia completă Nichita Stănescu - Opere, Prefaţă, pagina XXIX

Şi aşa a apărut cuvântul...

Cum m-am decis eu sa-mi fac un blog de literatura? Eram in 105, dupa laboratorul de internet si ma dadeam de ceasul mortii incercand sa gasesc o tema adecvata ca sa imi realizez si eu un blog sa iau o nota onorabila. Pe la Gara de Nord, intamplator, mi-a venit ideea e a  reveni la vechea mea pasiune din anii de liceu: literatura, asa ca mi-am zis ca nu ar fi nimic mai frumos decat un blog in care sa adun informatii despre opere si autori romani sau chiar straini. Ciudat este faptul ca eu nu am fost niciodata de acord cu ideea de blog, caci imi era lene sa stau sa scriu in fiecare zi ceea ce fac, unde ma duc, ce mai vad si cu cine ma mai intalnesc. Inca mi se pare penal sa faci asa ceva, dar mi-am schimbat parerea in legatura cu un lucru, cu utilitatea unui blog. Am realizat ca acesta poate avea mai multe functii, una dintre ele fiind aceea de informare si educare, asa ca datele pe care eu le voi aduna in materie de literatura vor fi utile atat elevilor cat si studentilor.

Mai jos va sugerez sa ascultati o pozie a lui Mihai Eminescu, care are niste tonalitati faine si care ii aminteste pe toti marii scriitori ai tarii noastre.... "Epigonii"

Mihai Eminescu - Epigonii
Asculta mai multe audio Divertisment »